Stelea e altfel decât portarii naționalei de azi: „Am renunțat la trei ani de contract în Spania ca să ajung la Mondiale” EXCLUSIV

Stelea e altfel decât portarii naționalei de azi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Stelea, goalkeeper al echipe naționale în 91 de rânduri, crede că în acest moment nu există o criză a portarilor a prima reprezentativă. Asta în condițiile în care Tătărușanu este rezervă la Olympique Lyon, Ionuț Radu la Genoa 1893, iar Costel Pantilimon nu mai intră în vederile staff-ului tehnic la Nottingham Forest. Totuși, „Arnold” a dat propriul exemplu când a amintit că în iarna lui 93-94 a renunțat la trei ani de contract cu Mallorca pentru a veni în Giulești. Totul pentru a prinde echipa națională și World Cup 1994.

Prosport: Cei trei portari ai naționalei sunt rezerve la echipele de club. Sunt cauze sau e doar o întâmplare?
Bogdan Stelea: Deocamdată e cam devreme să ne dăm cu părerea, pentru că până la meciul cu Islanda mai avem aproape 3 luni. Dar nu e o veste bună pentru selecționer, asta e clar. La Tătărușanu știm situația de ceva timp, e greu să joace în fața lui Lopes… Dacă erau doar 6 luni era ok, dar se prelungește situația. Iar la Ionuț Radu a apărut Mattia Perin, un portar care a trecut pe la Genoa și care este foarte iubit de fani. Perrin a fost al treilea portar la Juventus și acum a venit la Genoa, unde debutase la echipa de seniori. Cred că cel mai afectat dintre toți e Radu, pentru că e tânăr, are nevoie de jocuri și de încredere.

Mai e și Pantilimon, ieșit total din schemă. Apoi joacă doar Lung Junior și, pe alocuri, Niță. Prea puțin insă.
E adevărat. Dar dacă aș fi selecționer tot pe mâna lui Tătărușanu aș merge. A demonstrat și în preliminarii, contra Spaniei putea fi 0-5 la pauză… pe teren propriu. Dar Tătărușanu e un portar valoros și, cu siguranță, mai are ceva de demonstrat.

„În Giulești am jucat, după Mallorca, aproape gratis”

Le-ai recomanda să plece la o altă echipă?
Nu pot să le recomand nimic. Au propriile socoteli. Eu știu că în decembrie 1993 am optat pentru Rapid, renunțând la trei ani de contract cu Mallorca. Nu voiam să pierd echipa națională și Cupa Mondială din SUA. Și am venit în Giulești, unde aproape am jucat gratis. Dar asta e povestea mea, așa am gândit eu atunci. Atunci aveam 25-26 ani, poate dacă treceam de 30, la vremea respectivă, aveam o altă filozofie despre acest subiect.

Din campionatul intern e cineva care poate pătrunde în grupul celor 5 (Tătărușanu, Radu, Pantilimon, Lung și Niță)?
În momentul de față, nu. Nu există niciun portar care să emită pretenții pentru echipa națională.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×